Intersecții de lumină

Copiii mascați în adulți s-au pus pe povestit ca doi tovarăși, în fața paharelor de vin ce oglindeau ecrane de depărtare. Se auzea, în masculin, o voce de femeie și un suspin de băiat ce voia să se descarce într-o îmbrățișare. Zvelta fetiță a noastră începu să joace din picioare, iar vâltoarea ce avea să se nască în spațiul îngrădit de piteală… parcă începură baloane de bucurie să zburde între două guri ce n-au fost auzite în tăcere.

Căutători de pace s-au născut pentru a vedea lumina în oameni, în plante cu flori ori cu fructe, căutători de lumină în lumină, ochi de om în ochi de om, fără forme de sâni ori de monede. Până la lumină, „scutul” de drame în care sunt blocați, în minte și corp, în energie și-n iubire, „scutul” adoarme lumina celui ce cedează până la intensitate de sclipire, pierzându-se căutarea iubirii și rămânând în supraviețuire.

Cândva, copii tratați ca amanți de propriii părinți — îndepărtați de grijă, de cuprindere, de îmbrățișare și aduși doar din inerția unei nevoi, nevoia titlului de părinte — acești „amanți” au rămas în spirala inerției de a certa, din adult, copilul ce se găsește în omul din fața sa. Părea că ceva se descarcă; prin corp, uneori, noduri se desfac, parcă eliberează și energii mai vechi decât prima suflare — parcă desface încă din întunericul pântecului mamei sale, acolo unde a primit o energie de „nu prea îmi pasă…”.

Sper că am fost eu? Cum sunt eu? Poate lumina e doar un vis și viața se trăiește în compromis? Sper că am fost femeie… Certuri se poartă într-un creier ce aparține celor două fețe: copilul și adultul propriei persoane. „Persoana publică” a fost construită pe anxietatea de a reuși, pentru a face parte din relația cu tata ori cu mama; aceasta a fost creată pentru fiecare umbră găsită în zeci, sute sau poate în mii de oameni. Aceste suflete, plictisite de căutare, mai lovesc și azi, din simptomele relației cu părinții, în alți adulți prizonieri în copii răniți…

Uneori, în acest somn în viață, mai apar unele petale de fotografii — parcă iluzii — din alte vieți, unde îmbrățișarea lua locul vorbelor; uneori aerul curgea în corp cu energie de viață și nu cu oftat. Of, tată, de ce nu m-ai cuprins și m-ai împins prin vorbe ce, poate, au fost reproșuri la adresa mamei tale?

Hei! Sunt niște rânduri din vieți pe care le-am cunoscut. Pune pace în gânduri, rugăciune în corp și lumină în ochi.

Florentin Iordache — alături de tine.