Copiii mascați în adulți s-au pus pe povestit ca doi tovarăși, în fața paharelor de vin ce oglindeau ecrane de depărtare. Se auzea, în masculin, o voce de femeie și un suspin de băiat ce voia să se descarce într-o îmbrățișare. Zvelta fetiță a noastră începu să joace din picioare, iar vâltoarea ce avea să se nască în spațiul îngrădit de piteală… parcă începură baloane de bucurie
Azi îmi mulțumesc mie. Îmi mulțumesc pentru munca depusă în toate terapiile (chiar și în relații). Îmi mulțumesc că am reușit să dau mai departe din învățăturile mele și să mă îmbogățesc cu zeci, poate sute de zâmbete născute din durere. Îmi mulțumesc pentru podcastul care a fost Copacul Vieții și care merge mai departe, în diverse forme. Îmi mulțumesc pentru credința în Du
O ceață groasă mă cuprinde, de nu știu pe ce cale să o mai apuc… Demult, tare demult, am fost acolo și acum privesc acea parte din mine… sau acele părți ce au rătăcit în căutarea a ceva. Trag un fum, sorb cafea și dau drumul degetelor pe taste, în timp ce un AI îmi cântă o melodie dintr-o gară. Pasajul subteran Victoriei. Fundul îmi stătea pe pielea unui animal demult apus, v
Un copil, sub lumina unor becuri economice de bogați fără permis, își astupă urechile îndreptându-le spre o jucărie — un avion. Covorul de sub fund îi devine pistă, iar creierul îi pune o întrebare: cum evadează avionul în aer, cum stă el acolo, suspendat?Părinții duc mai departe, din loialități transgeneraționale, vorbe ce distanțează… o singurătate inspirată de aripile avionu
Ochii de lună mă privesc, mă văd și mă uită doar pentru a mă regăsi. Lumânări în note de vioară și strigăte de viață se împletesc într-o catedrală unde-i concert. Candlelight reinterpretează Coldplay. O mână mică îmi strânge palma în brațe; iar un surâs apăsat pe-un colț de buze, căutând emoții, îmi șoptește o dorință ascunsă muritorilor ce n-au știut a căuta dincolo de stratu
Țara de lalele mă primește din zbor pentru cină. Ajung la o terasă, în așteptarea ei. Caut o rază de soare printre picături de ploaie, iar gândurile îmi pleacă într-o întrebare: „Oare e adevărată?” Întrebările curg fără răspuns, un monolog al unui cap ce a uitat să scrie despre dragoste. Sosește. Zâmbetul buzelor ei împărtășește mesajul unor îngeri ce poate au vegheat călători
