Aseară

Cumva, printr-o legătură de arhangheli, m-ai strigat: „Hei, ia-mă de mână!” Dintr-un vuiet al propriei vieți, m-ai oprit. Mă uit înainte să privesc și-ți observ zâmbetul fără să caut să-l citesc.

Buzele ți se mișcau în oceane ce cuprind fapte, ce poartă aripi, ce adăpostesc sfinți și zei.

Într-o cameră a conversației fără uși închise, două picioare jucăușe animau fundalul precum un pian ce-și caută ascultarea peste instrumentele din prim-plan. Poveștile curg precum valurile create de barca pescarului ce nu vânează prada, ci se bucură de soarele ce-i mângâie starea.

Cuprind o Rară Neagră Rosé cu nume de fetiță alintată, iar paharul, cocoțat pe-un picior, își caută prezența în umbra licorilor conținute în timp. Îmi scald nasul într-o toamnă de arome vii, în timp ce dantura ți se joacă cu buzele. Acest joc al bucuriei ce începe să mi se arate mă oprește. Sorb. Nu vinul, ci sorb cu ochii valsul dintre tare și moale, dintre siguranță și delicatețe, dintre „eu pot” și deschidere către vulnerabilități șoptite, buze stăpâne pe vorbe în timp ce petale de calcar le însoțesc.

Sprânceana îmi fuge nestingherită, semnalizând o surprindere – nu pentru a-ți arăta, ci pentru a-mi atrage atenția mie, să te citesc. Cu privirea îi promit acestui dans că mă voi întoarce după ce vizitez chipul. Ochii mă chemă. Găsesc două faruri ale unui port deschis doar vaselor ce poartă bogății ferecate în cutii de lemn veșnic, bogății ce sunt dorințe pentru suflet.

Îți urmăresc ochii cu blândețe pentru a-i deschide, îmi plec privirea cu mesajul: „Ești în siguranță aici, arată-mi mai mult.” Aceștia mă primesc în adâncuri, într-un spațiu al amintirilor tapetate pe pereții unei vieți ce a căutat iubirea, oferind înainte să i se dea. Accept, cu plecăciune, ordinea iubirii ce-mi este arătată, într-o ordine a sufletului tău, într-o discuție pe care n-am purtat-o doar cu vocea, ci și cu buzele ce-ți animau picioarele, cu chipul, umerii, cu mâinile deschise către mii de îmbrățișări.

Comunicări de corpuri la mii de kilometri distanță…?