Insula

În constelațiile vieții te-am întâlnit… te-am îmbrățișat.
N-am îmbrățișat un om, n-am îmbrățișat un trup, am îmbrățișat o inimă.
O inimă lăsată de zei și Dumnezei aici, pe pământ, ca să învețe și să te învețe iubirea.

Ce iubire?
Iubirea de oameni, de copaci, de stele, de mamă, de tată, de tot ce se vede și ce nu se vede.
Doar printr-o îmbrățișare ai început să mă înveți iubirea.

Atunci, iubire…
Atunci rătăceam prin valuri de furtuni ce mă purtau pe țărmuri care mă respingeau înapoi în larg.
Nu te știam, nu te-am chemat, nici măcar nu te-am căutat. Doar te-am îmbrățișat.
Nici nu ne-am privit în ochi înainte ca brațele noastre să ne unească sufletele.
Nici nu ne-am vorbit prea mult. Doar ți-am spus:
– Tu ai nevoie de o îmbrățișare!?

Și atunci… am simțit că trupul tău nu-i din carne și oase, ci e casa unui suflet luminat.
Că n-ai sânge în vene, ci iubire.
Atunci, am simțit că am ajuns pe o insulă care mă cuprinde.
Atunci am înțeles că rătăcirea mea avea sens: să poposesc într-un aer al iubirii necondiționate.
Acolo, în brațele tale, copilul biciuit din mine a început să respire acceptarea.

Ai fost singura ființă care a stat cu mine atunci.
Ai stat cu mine eliberându-mă din foile judecății de sine.
Ai fost și ai rămas să mă oglindești, ca să-mi văd esența.
Sămânță de acceptare și de dăruire către lume, hrănită din lecțiile călătoriei mele.
Mi-ai fost alături dincolo de mame și dincolo de suflete transgeneraționale.
Mi-ai cuprins sufletul cu lumina ochilor tăi și mi-ai arătat întunericul ca pe o lecție de eliberare…
…către zborul meu peste oceane și furtuni, către adevăratul meu sens.

Tu, iubire, nu-mi ești prietenă.
Îmi ești insula la care mă întorc ori de câte ori sufletul se caută.
Ești insula unde mi-am schimbat cursul vieții rătăcitoare.
Din tine am învățat să mă privesc în mine.
Cuvântul „prietenă” e prea mic pentru ceea ce trăiesc sufletele noastre.

N-am uitat să-ți mulțumesc.
Am căutat doar cum să pun în fraze ceea ce însemni pentru mine.
N-am să te pun niciodată într-o etichetă a vreunei relații autohtone,
pentru că tu ești câmpul de trandafiri care-și împrăștie iubirea prin miros.
Ești acel pământ fertil din care răsari în splendoarea ta,
acea insulă lipsită de judecăți.
Ești acea îmbrățișare care cuprinde suflet cu suflet.

Ești insula în care putem rătăci îmbrățișându-ne în priviri necondiționate.
Te iubesc, Delia!