Nebuni de Septembrie

Pe-o tablă așezată în pământuri străine se aude un strigăt…
Un strigăt al buzelor pecetluite în „NU”, un nu obosit de dorința: nu mai vreau așa.
Ochii ascunși după hartă spun o poveste din mine – acea parte, poate, uitată de fericire, de râs, de zâmbete în acceptare.

Văd pionii înfipți în pământ, parcă ușor îngropați, apăsați de o talpă de uriaș și de-un dirijor al tablei, al hărții, ascuns într-un om mic.
Un om mic ce păzește gașca de pătrățele pentru a le umple într-o ordine exactă.
Mirat, cu simțurile unui cal ce sare peste reguli, adulmec o umbră de femeie în acest om.

„Întinde-mi o mână”, aud, acest strigăt îngropat în munții de pământ răscolit de fiare contemporane.
Îi scriu ca un nebun ce și-a uitat emoția în miile de litere așezate pe suflete ce pierduseră soarele.
Deschid jocul de pe tablă.

— Ești bine?
Aud răspunsul înainte ca degetele să transforme gândurile în sunete, pe o tablă de sticlă ce trimite emoții la mii de kilometri depărtare.

Deși m-am ferit s-o privesc dincolo de ochi, deschid fotografia ferestrei de mesaje.
Ups! — mă retrag precum calul pe o tablă a dezordinii organizate.
Acea tablă unde emoțiile joacă rol de strategie.

Îi mângâi bărbița cu privirea și dau să fug, să atac…
Mă opresc din jocul emoțiilor nestăpânite ale calului.
Dau să trec în nebun, acel nebun al atingerilor nocturne, luminate de pahare și licori.
Ceva se deblochează în mine. Temător.

Chipul acestui om ceva ascunde. Din cal nebun, călător prin trupuri de femei, mă transform în turn.
Să observ, să caut de sus ascunzișurile.
Mă intrigă dintr-odată într-un apel al pixelilor de obiecte călătoare în timp: un chip.
Omul organizării se transformă în chip de femeie.

Mirarea unei sprâncene îmi aprinde simțurile.
Simte. Vorbe cu ecouri de dorință curg în ore ce devin cuvinte pe telegrame.
Curg din ochi, din buze, din mișcări de corp ce se uită-n dans! Trupul dansează pe o muzică de franțuz ce-și caută iubirea…
Acest chip se transformă, se joacă, se mângâie, se caută.

Întinde o mână printr-o privire unde vorbele și-au uitat rostul.
Tac buzele și se conectează ochii. Se conectează răsuflarea. Se conectează dorința.
De mâini, de brațe ce-nconjoară trupuri purtate, dar încă neatinse.

Observ cum filtrează gândurile și le așază în ordine, cu perfecțiunea analizelor.
Pune semne de întrebare în paranteze, în mijlocul propozițiilor.
Apelez la o rocadă ce mă transformă în rege.
Îmi iau calmul sfinților și deschid calea nebunilor de septembrie.

Acum înțeleg jocul.
Se așează controlând rolurile cu precizia unui creator de vise pentru muritori flămânzi.
Dar în privire se ascunde strategia unui uriaș.
Acest trup mic poartă sufletul unei inimi ce tânjește după îmbrățișări. Acest trup e doar harta ce te poate conduce catre șah. Mat.
Accept jocul.

Care-i rolul ei final?
Să fie regina?

Afară e septembrie. La noi incepe martie…