De ce, Oamenii, sunt oglinzi
De ce NU m-a învățat tata să mă privesc ca bărbat în că de la grădiniță? De ce nu mi-ai arătat ce-mi lipsește din tine? De ce ai lăsat judecata asupra ta? De ce, oare, ai plecat, curtat de valurile unei femei, lăsându-mă în derivă, cu libertate?
De ce ai putut să mă îndrepți către fiul meu, tu nefiind cu fiul tău? De ce, tată, ai lipsit doar ca eu să fiu? De ce, tu, bărbat ce ți-ai pierdut iubirea vieții prin moarte, eu o caut vie, o caut prezentă? De ce, tată, ai ales să fii tată doar cu titlu, iar eu de ce am uitat să fiu bărbat ca să pot fi tată? De ce, tată, timpul mi-a dăruit ceea ce tu ai evitat? De ce să fiu mare, când tu ești zare?
De ce, mamă, te bate vântul în zale de zahăr, când mie îmi place dulceața femeie? De ce m-ai lăsat, mamă, să te caut în femei? De ce, mamă, a trebuit să pleci în confuzie și disperare, ca eu să-ți port durerile și faptele tiparelor? De ce țipătul femeilor mi-a venit ca să-mi îndrept sensul și să mă ridic din rugina ta? De ce, mamă, n-ai reușit să te iubești, iubindu-mă? De ce, mamă, m-ai împins, tu și neamul tău transgenerațional, către stele căzătoare, relații neroditoare și lecții în neființă? De ce iubirea ta, mamă, trebuie s-o culeg din ele?
De ce tu, Elenă, m-ai făcut să nu-mi doresc cum m-am dăruit ție? De ce mi-ai arătat cum nu-mi doresc să fiu? De ce m-ai primit în tine într-o cădere de stele, de emoții, de lipsă de sunete și fapte? De ce ai fost câine blând, păzindu-mi ușa? De ce te-ai ferit să-mi spui că ruginesc alături de tine, ca soarele după lună?
De ce ochii tăi blânzi de înger m-au ținut într-un război? Într-o scaldă de „eu”? De ce tu, Andreea, ai venit spre mine oglindind versurile unui suflet prăpăstios, pictând stele și nori de iubire? De ce m-ai învățat să privesc femeia dincolo de ochi? De ce albastrul acela este aici, deși se pierde, regăsindu-se mereu?
De ce tu, mamă de copil, cu nume de Crăciun, ai stat ascunsă de mine în tine? De ce mi-ai dăruit ceea ce doar Maria a oferit lui Dumnezeu în sfințenia ei? De ce eu sunt doar un tată ca să fii o reflecție de mamă? De ce întunericul de tată l-ai luminat într-o mare? De ce m-am condus prin tine ca să-mi pot ierta mamele în mama din tine? De ce nu te-am putut păstra, ca să-mi luminezi o altă cale?
De ce tu, Narcisa, născută lângă ghiocel, ai trăit în disperare? De ce ai umbrit ce-ai pierdut din tată, din neam, și ai pus tiparul vostru-n mine? De ce pleci doar ca să mă atragi? De ce mă pierzi ca să te regăsești? De ce, când drumul meu e departe de tine, ai putea să fii aproape de ei?
De ce, Doamne, Te-am găsit în întuneric ca să-mi luminezi calea? De ce, deși nu Te arăți, Te găsesc mereu în mine? De ce nu dispari în răul meu? De ce, Tu, mă călăuzești pe întuneric? De ce îmi întinzi mâna, când simt că nu merit să Te am? De ce îmi arăți drumul spre lume și nu mă lași în neamul ce dispare?
De ce eu să caut răspunsul? De ce aș păstra doar pentru mine, nașule, iubirea? De ce n-ai putut să vezi în mine ceea ce ai fi văzut în ei? De ce fiecare dintre noi suntem stoluri de zăpezi, ca să ne identificăm în ger?
De ce valurile se întorc mereu la mal, ca să ne spună că Dumnezeu e în noi?
Când “de ce…” îl vei înlocui cu “care este motivul…”, sufletul tău nu se va mai apăra de adevăr. În spatele fiecărui adevăr există o iubire. Poate nu iubește așa cum știi, sau cum iubești tu, poate nici măcar atunci când ai iubit tu, sau poate nu te iubește pe tine, dar iubește în Sinele său. Toți cei de care sufletul tău se apără în întrebarea de ce, iubesc sau te iubesc, iar de ceea au făcut, au gândit sau au ales. Fiecare este centrul Universului său.
Ai răbdare cu tine și ai grijă de tine, căci totul este iubire sau atins de iubire, într-un fel sau altul. Este iubire față de mamă, de tată, de copil, de mine, de tine, de Univers și de creație. În teorie, totul pare atât de simplu… în realitatea fiecăruia, uneori doare, alteori e bine. Dar noi avem doar acest moment, acum. Trăim în prezentul continuu, învățând din trecut și sperăm în viitor.
Eu te iubesc? Da, iubesc și alte lucruri, alte ființe, alte idei… și pe altcineva. Și iubești și tu. Suntem hărăziți să fim un “de ce” pentru cineva, chiar și în oglindă.
Și “de ce” se întâmplă să fie motivul pentru care, azi, ești cea mai bună versiune a ta!
Pace, lumină și iubire oriunde ai merge 🤗