Alegeri pierdute

Umbre de colaci de salvare – ți-ai fi dorit să fii primit de-un Crăciun uitat în zare.
Te-am prins! Ai o singură șansă: să te pierzi adânc în tine… Oare meriți asta?
Va trebui să mă plătești chicotind zale de strigare! Vei avea ocazia să-mi gemi talentele impunătoare sub piele!

Fuck! Sunt aici ca să te grăbesc în disperare de tine, înlănțuită-n noi.
Te sugrum cu focuri de cristale mai mari ca eclipsele de soare…

Mrrr… mișcă-te cu viteză în reluare, acum eu conduc.
Te-am risipit într-o închisoare de plăceri neștiute, ca să îți fiu tabla… de culori și note de pian.

— Crezi?
— …
— Vrei?!
— Știu că mi-e frică să spun nu…
— Nu mă voi ascunde, ci îți voi vinde trandafiri doar ca să te zgârie.

Liniște. Liniște de aer și plămâni. Doar muzică. Tobe. Chitară și vioară.
Vals și rock într-un cornet ce subțiază cuvinte ce curg în ea.

Ea se uită-n depărtare, iar aici, acum, uită de iubire și se vrea în ură.
S-a iubit prea mult, iar acum tinde s-o ceară către un echilibru uitat de lume…

Mă uit peste picior, lipsindu-mi o țigară…
Simt în mine un viciu accentuat de iubire, ură, milă și dezmăț.
Dezmăț de cuvinte nerostite, nescrise, necerute și de neuitat.

Plec.

Spre ea.

Trasă-n pat de eșarfe, țintuită cât să aibă aripi de libertate și pietre ce-o fărâmă în plăceri.

Începu magia.

Secretul nespus: închid ochii. Aștern în simțuri, miros și energie fiecare secundă din trupul securizat în iubire nocturnă.

Încep să-i cuceresc trupul cu ochii degetelor mele. Încet.
Leul vânător nu respiră, nu aude, acum simte.
Curg fațetele către miază-noapte de femeie întunecată de dorință.
Mă îndepărtez de corpul ce se împinge tocmai pentru a păstra atingerea subtilă, rece, fiartă– udă.

Îi trimit câteva cuvinte fără să le rostesc: Fugi. Stai. Sau lupți?

— Apasă-te pe mine!!!

Zâmbesc doar ca să-mi arăt colții.
Călătoresc spre ea, inspirându-i mirosul de dorință, de năzuință, de salvare și implicare.
Pielea-i miroase a lapte de virgină, a femeie atinsă doar de zei…
A dorință de dincolo de zmei, din ceruri căzută doar ca s-o cuprindă.

Frica-i între lanțuri de mătase, se sperie de geamătul vocilor din ea, vocilor necunoscute, în timp ce-o adulmec doar pentru a-i evita focul.

Se zbate! Mușcă din ea fără să se poată apuca!
Disperare de iubire interzisă zace între picioarele strânse de… mine.

— Nu scapi. Te eliberez pentru a te întoarce departe de ei, aproape de tine, de noi, goi.
Doar șoptesc, fără să-mi iasă din gură.

— Te vreau… îi scapă disperarea.

— NU ești pregătită.

Îmi torn roșeață într-un pahar surd tocmai pentru a-i auzi mirosul.
O privesc. Încep s-o pregătesc. Din cuvinte. Pentru episodul următor.

Acum visează să te ai…