Bufnița

Stop… stop… stop.
Închide-ți ochii de bufniță, pentru că am pătruns în centrul tău fără să-l ating.

Respiră.
Meduza se scaldă în marea de nemuriri lăsată de zei neortodocși. Ea este călătoria subtilă care se ascunde în trăirea ta.

Închide ochii… știi că nu mai pot sta departe de tine. Mă atragi cu energia ta de meduză ce înoată sub mătasea rochiei.
Acele aripi invizibile se desfășoară sub ochii de bufniță și curg într-un desfrâu necontrolat de rațiune. Aripi albe care țin întunericul viu în adierile urmelor degetelor mele.

Ține ochii închiși…
Sorbi în mine aere misterioase, ascunse între aripile bufniței albe care vrea să zboare alături de un trup mai mult energetic decât uman. Un trup care poartă umerii feminității tale — umeri greu de descifrat, umeri ce devin temniță pentru privirile ce văd prin întuneric.

Hmm… cobor simțul într-un pahar de apă tulburată de minerale uitate de duhuri sfinte, ascunse în altarele Mamei Pământ. Caut luciditatea acestei emisii, ascunse în seifuri de-un protector al rarității.

Cristale desenate se află în spatele aripilor, indicând un drum către un secret încă nespus.
Mă desprind de corpul fizic și dau drumul antenelor mele, care nu au mai descifrat demult asemenea frecvențe. Sorb un zâmbet uitat de rațiune, condus de vulnerabilitatea ta feminină, ce ascunde, dincolo de ordinea cuvintelor, o dorință. O dorință scrisă de zeița Afrodita.

Hmm… gândul vrea să plece în analiză, dar îl opresc. Acum sunt ghidat doar de simțuri.

Bine, bufniță! Voi lumina întunericul. Ești pregătită? – întreb cu un condei scăldat în cerneală ce seamănă mai degrabă cu sudoarea ce urmează să ne unească. Atingeri dincolo de puterea și înțelepciunea anilor noștri strânși în trăiri sociale.

Bun… Îmi descălț dragonul, lider al haitei de simțuri, și aleg să mă scald, invers meduzei, în oceanul simțurilor tale. Mă transpun eu în meduză și cer universului să mă conducă în seifurile tale. Renunț la orice formă de control biologic și îmi permit, dincolo de atingere, să te culeg din adierile energiilor tale pure. Involuntar, le eliberezi… iar eu le adulmec.

Plec liniștit…

Nu! Nu, nu! Aici nu este despre iubire. Aici este despre uitare.
Aici ne facem jocul dintre oameni, pentru ca mai apoi să ne pierdem în dansul lipsit de gânduri și de corpuri.

Nu, nu ești a mea. Ești a ta.
Eu am venit doar să-ți cuceresc serile, pentru ca tu să te bucuri de zile, bufniță…