Sădesc amintiri în cutii, cutii ce țin bețe de chibrit. Călătoresc doar ca să le aprind capetele și-apoi plec, lăsând în urmă fum, jar, alteori scrum. Bețele se aprindeau cu bună știință în fața unui trecător. Vrăjeala de Teleorman arde mai repede ca grătarul din Obor și nu te avertizează cu miros. Eu, vânător călător, împart vise tentante ca vată de zahăr pentru
Pe-o tablă așezată în pământuri străine se aude un strigăt…Un strigăt al buzelor pecetluite în „NU”, un nu obosit de dorința: nu mai vreau așa.Ochii ascunși după hartă spun o poveste din mine – acea parte, poate, uitată de fericire, de râs, de zâmbete în acceptare. Văd pionii înfipți în pământ, parcă ușor îngropați, apăsați de o talpă de uriaș și de-un dirijor al tablei, al
Cumva, printr-o legătură de arhangheli, m-ai strigat: „Hei, ia-mă de mână!” Dintr-un vuiet al propriei vieți, m-ai oprit. Mă uit înainte să privesc și-ți observ zâmbetul fără să caut să-l citesc. Buzele ți se mișcau în oceane ce cuprind fapte, ce poartă aripi, ce adăpostesc sfinți și zei. Într-o cameră a conversației fără uși închise, două picioare jucăușe animau fundalul pre
Stop… stop… stop.Închide-ți ochii de bufniță, pentru că am pătruns în centrul tău fără să-l ating. Respiră.Meduza se scaldă în marea de nemuriri lăsată de zei neortodocși. Ea este călătoria subtilă care se ascunde în trăirea ta. Închide ochii… știi că nu mai pot sta departe de tine. Mă atragi cu energia ta de meduză ce înoată sub mătasea rochiei.Acele aripi invizibile se desf
În constelațiile vieții te-am întâlnit… te-am îmbrățișat.N-am îmbrățișat un om, n-am îmbrățișat un trup, am îmbrățișat o inimă.O inimă lăsată de zei și Dumnezei aici, pe pământ, ca să învețe și să te învețe iubirea. Ce iubire?Iubirea de oameni, de copaci, de stele, de mamă, de tată, de tot ce se vede și ce nu se vede.Doar printr-o îmbrățișare ai început să mă înveți iubirea.
Ce miști dincolo de ochi? Ce miști cu ochi de zâne pierduti? Unde ascunzi acel copil nemuritor în iubire, flămând să se miște în ecouri de pian? Acele emoții, acele trăiri neîmpărtășite timpului de zi, ci ascunse de ochi, în miază-noapte. Atât de adânc văd în tine o putință, o putere de vrăjitoare în lumină, cu minți pierdute în vecinătăți de iubire, de flori timpurii și rare,
